Într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, şeful de la Finanţe arată că aceasta este o criză atipică cu care nu s-a mai confruntat nimeni şi pentru care nu există lecţii din trecut.
"Am decis să ies mai des să explic cum văd eu lucrurile. Este o criză atipică, o criză economică ce se suprapune unei crize de sănătate. Nu cred că există cineva care a mai trecut prin aşa ceva deci nu există lecţii pe care să le fi avut din trecut. Ne putem inspira din crizele trecute, dar nu ştiu dacă totul va funcţiona. De aceea măsurile pe care le luăm poate că nu sunt perfecte, dar suntem gata să venim cu măsuri noi imediat, în funcţie de cum vedem impactul în economie", a afirmat ministrul Finanţelor.
Acesta a subliniat că măsurile adoptate miercuri de Executiv au drept obiectiv să menţină capacitatea de producţie şi salariaţii pregătiţi pentru perioada imediat următoare stării de urgenţă. "Vrem să fie gata economia să poată să repornească imediat", a menţionat Cîţu.
El a explicat, de asemenea, că măsuri precum susţinerea IMM-urilor prin oferirea de finanţare ieftină sau şomajul tehnic au fost adoptate şi de alte state ale Uniunii Europene şi trebuie să meargă împreună pentru a menţine capacitatea de producţie în economie.
"Dacă eşti IMM şi ai fost afectat în această perioadă de criză ai acces imediat la finanţare. Poţi să mergi la o bancă, să îţi iei o linie de credit pentru investiţii, pentru capital de lucru. Dobânda este subvenţionată 100% de stat pe perioada stării de urgenţă şi câteva luni după aceea, iar creditele sunt garantate până la 90% în funcţie de mărimea creditului. Dacă vrei să îţi reconfigurezi activitatea, există acum o cerere pentru producţie de măşti de exemplu, şi poţi achiziţiona o linie de producţie, există finanţare ieftină pentru aceste IMM-uri. A doua măsură este cea care se referă la şomaj tehnic. Dacă ai o companie care a fost afectată de declararea stării de urgenţă şi activitatea ţi-a fost oprită total sau parţial şi decizi împreună cu angajaţii că vrei să beneficiezi de şomaj tehnic, statul plăteşte 75% din salariul de bază dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie. Toate informaţiile le veţi găsi la oficiile judeţene de forţă de muncă", a mai spus ministrul Finanţelor.
Florin Cîţu a reamintit că pachetul de măsuri prezentat miercuri reprezintă un efort bugetar de 2% din PIB
"Suntem pregătiţi să venim şi cu alte măsuri în funcţie de cum va evolua situaţia în perioada următoare. Vom returna TVA pentru companii foarte rapid, este vorba despre o injecţie de 10 miliarde de lei în martie şi aprilie. Companiile au nevoie de lichidităţi să facă plăţi, să plătească facturi, să plătească furnizori, să plătească angajaţii, cele care funcţionează, şi nu vrem ca noi să fim o piedică. Vom face tot ce ţine de noi pentru a reduce impactul asupra economiei în această perioadă. Guvernul este solidar cu toţi întreprinzătorii din România, cu toţi angajaţii şi cerem acelaşi lucru de la toţi românii", a subliniat ministrul Finanţelor, potrivit agerpres.