Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza poleiului pe DN 11 Tîrgu Secuiec - Oneşti au avut loc mai multe accidente rutiere "soldate cu vătămări corporale şi cu pagube materiale". Accidentele s-au produs în zona kilometrilor 45, 61 şi 62.
De asemenea, circulaţia rutieră era îngreunată din cauza poleiului şi pe DN 24 Vaslui - Iaşi, în localitatea Codăeşti din judeţul Vaslui, în timp ce pe DN 28 A Tîrgu Frumos - Paşcani au fost impuse restricţii pentru maşinile de tonaj greu, din cauza zăpezii.
Poliţiştii reamintesc că, potrivit prevederilor legale în vigoare, se interzice circulaţia autovehiculelor neechipate cu anvelopele de iarnă, fără a face referire la vreo dată calendaristică, atât timp cât drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
O avertizare cod galben de ploi abundente şi ninsori, vânt şi temperaturi scăzute a intrat în vigoare duminică dimineaţă la ora 8.00, urmând să fie afectate 32 de judeţe şi Capitala. Meteorologii spun că vremea se va răci accentuat în toată ţara, devenind deosebit de rece pentru această perioadă, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă. Tot duminică dimineaţă, de la ora 6.00, a intrat în vigoare şi o avertizare cod galben de inundaţii emisă de către hidrologi, vizând rţurile din 24 de judeţe.