Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, luni, 26 iunie, în şedinţă comună, de la ora 14.00, pentru a dezbate şi a vota proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Parlamentarii au dezbătut în regim de urgență propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, proiect de lege care elimină pensiile speciale ale senatorilor și deputaților.
Senatoarea independentă Diana Șoșoacă, îmbrăcată în ie, a confiscat inițial microfonul și a început să fluiere în timpul dezbaterilor. Aceasta a urcat la tribună, în fața prezidiului, și a folosit un fluier și un clopoțel pentru a perturba lucrările din plen. Senatoarea a încercat să blocheze dezbaterile parlamentare înainte de vot.
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut scandal în Parlament la dezbaterea de dinaintea votului dat pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor pentru că nu a fost lăsată să ia cuvântul de la tribună. A urmat un dialog contondent între senatoarea independentă Diana Șoșoacă și președintele Camerei Deputailor - Alfred Simonis, care s-a aflat, la prezidiu, alături de fostul premier Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președintele PNL.
Dana Șoșoacă: „Vă rog frumos să îmi dați cuvântul!”.
Alfred Simonis: „Vă invit în bancă sau pe stadion”.
Diana Șoșoacă: „Și eu am dreptul să iau cuvântul”.
Alfred Simonis: „"Nu ne intimidați, v-ați obișnuit să faceți circ să intimidați, nu e problemă. (...). La balamuc, oameni buni!”.