Întrebat dacă au existat contracte cu dedicație, premierul a răspuns: "Sigur au fost, atâta timp cât au fost caiete de sarcini care erau adaptate la nivelul spitalului cu anumite specificații pe care numai o firmă sau unele firme le puteau îndeplini, evident că este vorba de contracte cu dedicație".
El a precizat că responsabilitatea sa și a Guvernului este ca, atunci când există astfel de informații, ele să fie date organelor abilitate, care să continue cercetările și să verifice veridicitatea sau nu a unor astfel de suspiciuni.
"Ceea ce noi putem să facem și facem este modificarea cadrului legislativ pentru ca astfel de lucruri să nu mai fie posibile. (...) Eu cred că în maxim zece zile — două săptămâni Corpul de control va fi în măsură să îmi prezinte câteva prime elemente de raport ale controalelor care le-au făcut. Controalele vor continua. (...) Oricum vă asigur că toate elementele pe care le găsim nu doar că le vom trimite, atunci când este vorba de suspiciuni de fapte penale, le vom trimite la Parchet sau la DNA — știu că există deja anumite informații care au fost trimise tocmai pentru a nu pierde timpul—, dar le vom face și publice imediat ce rapoartele vor fi finalizate", a spus premierul.
Șeful Guvernului a afirmat că s-ar putea reveni la achiziții centralizate și la caiete de sarcini standardizate.
"A fost o vreme când mai multe produse erau achiziționate de Unitatea de Achiziții Centralizate de la minister. Am observat că, în ultimii ani, multe din aceste atribuții au fost suprimate și au fost returnate spre spitale. O să revenim la achiziții centralizate sau la astfel de caiete de sarcini standardizate", a spus Dacian Cioloș.
Prim-ministrul a precizat că vor continua verificările și pentru alte tipuri de produse.
Potrivit lui Cioloș, săptămâna viitoare vor fi adoptate ordine de ministru și hotărâri de Guvern care vizează intrarea pe piață și menținerea pe piață a biocidelor.
"I-am mai spus domnului ministru (al Sănătății — n.r.) ceea ce eu am reușit să fac în perioada foarte scurtă de interimat cu cele câteva acte normative de implementare pe care le-am pregătit și care săptămâna viitoare vor putea fi adoptate — ordine de ministru și hotărâri de guvern — este un pachet de măsuri care vizează intrarea pe piață a biocidelor și menținerea pe piață a biocidelor pentru un control periodic, pentru a ne asigura că evităm situații în care o firmă, odată intrată pe piață, ani de zile deja nimeni nu mai controlează și nu mai știe nimic despre calitatea produselor. Deci am schimbat aici lucrurile și vom veni cu exigențe noi pornind chiar și de la practici europene", a susținut Cioloș.
El a menționat că un alt pachet de măsuri vizează dezinfecțiile în spitale, cu proceduri și norme de respectat, dar și cu măsuri de control al implementării acestor norme.
Prim-ministrul Dacian Cioloș a fost prezent vineri la instalarea noului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu.
Cioloș, despre dezinfectanții din spitale: Contracte cu dedicație, caietele de sarcini erau adaptate
Premierul Dacian Cioloș a declarat, vineri, la Ministerul Sănătății, referindu-se la dezinfectanți, că au existat contracte cu "dedicație", iar caietele de sarcini erau "adaptate" la nivelul spitalelor cu anumite specificații pe care numai o firmă sau unele firme le puteau îndeplini.