Dacian Cioloș a postat vineri seara pe pagina sa de Facebook un mesaj scurt în care dă de înțeles că l-a convins pe președintele francez Emmanuel Macron, șef al grupului Renew Europe, să o susțină pe Kovesi pentru șefia Parchetului european:
"Azi am discutat cu președintele Emmanuel Macron despre finalizarea procedurii de desemnare a procurorului-șef european.
Am convenit să lucrăm împreună pentru a realiza cât mai repede nominalizarea șefului Parchetului European, pornind de la sprijinul pe care Laura Codruța Kovesi l-a obținut în Parlamentul European", a scris Cioloș pe Facebook.
Trebuie precizat că Franța poate avea un cuvânt decisiv în desemnarea lui Kovesi la noul Parchet european deoarece contracandidatul ex-șefei DNA este un procuror francez. Dacă acesta s-ar retrage din cursă, Consiliul european va accepta probabil opțiunea Parlamentului UE, adică numirea lui Kovesi ca procuror-șef european.