Liderul PSD a invocat argumentul continuităţii când a afirmat, din nou, că l-ar numi pe Nicolae Ciucă în fruntea unui guvern.
„Nicolae Ciucă, fără nicio reţinere. E vorba de continuitate, e vorba de cunoaşterea problemelor, indiferent cât - cum spunea dânsul – ne-am alinta în această campanie electorală, sau am vrea să părem aşa, duşmani de moarte, nu crede nimeni. Nu cred eu, darmite dumneavoastră”, a răspuns Ciolacu, întrebat, luni, la un post TV, pe cine ar desemna prim-ministru dacă ar fi ales preşedinte şi ar fi obligat să aleagă între Nicolae Ciucă, George Simion, Mircea Geoană şi Elena Lasconi.
Pe de altă parte, Marcel Ciolacu a vorbit și despre votul pe care el l-ar da pentu președinție
„Să ştiţi că aş putea vota doi şi să anulez, până la urmă votul, nu e o problemă. Categoric, o femeie. Aş merge cu Elena Lasconi. (…) Deoarece este o doamnă şi mi se pare corect”, a răspuns Ciolacu, citat de news.ro.