"După cum bine ştiţi, iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice' a trecut de Camera Deputaţilor. Eram preşedinte al Camerei, în legislatura trecută, cum a fost depus, cum am trecut şi l-am votat. În momentul acesta, iniţiativa este la Senat. În momentul în care se va da votul din Senat, Guvernul este obligat ca în termen de 30 de zile să organizeze referendumul. Ţinând cont de faptul că nu mai există pandemie, din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă să organizăm acest referendum", a spus Ciolacu, la Parlament.
Social-democratul a menţionat că o să îi recomande liderului de grup al PSD din Camera superioară a Parlamentului să susţină introducerea iniţiativei pe ordinea de zi.
"În momentul în care va intra pe ordinea de zi, decizie pe care o ia Comitetul liderilor, eu o să îi recomand liderului PSD să susţină introducerea pe ordinea de zi, va merge la vot şi în 30 de zile Guvernul va fi obligat să organizeze referendum", a arătat Ciolacu.