"Cred că nu vor fi modificări majore. Nu am știință că vine ceva fără aviz. Avem un prim-ministru, întrebați acolo de ce nu s-a făcut CSAT pentru aprobarea begetelor serviciilor de informații.
Ştiu că anul trecut am prins parcă 5,9% la investiţii, anul acesta sunt 6,74%, foarte aproape de 7. După discuţiile avute cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul Grindeanu, anul acesta veţi vedea că vom depăşi 7%. E bine că ne-am asumat ceva mai puţin şi să venim cu ceva mai mult. (...) Contează execuţia şi nu propunerea. Anul trecut ne-am propus ceva mult şi am obţinut ceva puţin. (...) Noi sperăm să închidem peste 7%", a declarat Ciolacu, înainte de întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă și președintele PNL, Florin Cîțu.
În privinţa majorării pensiilor de anul viitor, liderul PSD a spus: "S-a discutat ca o condiţie de intrare a PSD la guvernare pachetul social şi s-a majorat cu 10%. Iarăşi se vehiculează aceşti 40%, deja din cei 40% au mai fost acoperiţi 14%, iar în momentul acesta s-au mai majorat cu încă 10%".