Potrivit Airforce Magazine, avioanele rusești au fost întoarse din drum fără probleme, de fiecare dată. Cu toate astea, zborurile reprezintă o provocare serioasă pentru coaliția militară.
Comandanții poliției aeriene a NATO și Centrul de operațiuni aeriene combinate de la Torrejon, Spania, nu erau pe deplin siguri de scopul zborurilor rusești. Cu toate acestea, s-a evidențiat relevanța misiunii în protejarea spațiului aerian față de ceea ce oficialii apărării descriu ca fiind prima linie a NATO în lupta Rusiei cu Ucraina.
„Zboară mai multe avioane rusești în jurul Mării Negre”, a declarat generalul spaniol Fernando De La Cruz Caravaca, comandantul Centrului de Operații Aeriene Combinate al NATO (CAOC), pentru Air Force Magazine.
„Reacționăm oricând un avion rusesc zboară în Marea Neagră”, a adăugat el. „Trebuie să fim siguri că suntem acolo, pregătiți, în fața lor, pentru orice eventualitate.”
Totul se întâmplă în timp ce membrii NATO desfășoară mai multe resurse pentru a-și consolida apărarea antiaeriană în țările de pe Flancul Estic.
Recent, Marea Britanie a anunțat că încă două avioane Typhoon ale RAF s-au alăturat celor patru deja staționate în România. Cele două avioane de luptă au sosit în țara noastră pentru a prelua misiunea de poliție aeriană a NATO în regiunea Mării Negre, cunoscută în Marea Britanie sub numele de "Operațiunea Biloxi".
Detașamentul britanic a prelua zilele acestea de la militarii italieni responsabilitatea misiunii de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, pentru următoarele patru luni, fiind prezenți pentru a patra oară la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, după rotațiile executate în 2017, 2018 și 2021, de unde vor asigura vigilența aeriană alături de militarii români, anunță MApN, într-o postare pe Feacebook.
Potrivit sursei citate, detașamentul Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii a sosit în România pe 8 aprilie pentru a executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită.