Tinerii ieșiseră la o plimbare în oraș. La un moment dat, șoferul autoturismului a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un TIR care era parcat pe marginea drumului.
Andrei Preda Pandele, tânărul de 19 ani, mort pe loc, era fiul unui politician din Brașov, Emanuel Preda. El se afla la momentul tragediei pe scaunul din dreapta, scrie adevarul.ro.
La scurt timp, a murit și Sonja Maria Untch, de 20 de ani, care se afla pe bancheta din spate a mașinii. Tânăra era fiica lui Untch Klaus, preot evanghelic și a unui cadru didactic. Ea absolvise Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu și se înscrisese la o facultate în Viena, Austria. De curând, se hotărâse să studieze în România.
Alți doi tineri au fost răniți și duși la spital, ambii în vârstă de 20 de ani.
Părinții lui Andrei, devastați de durere, au anunțat drama pe Facebook. „Drum lin printre stele, Andrei! Mama, tati și Matei te vom iubi mereu. Dumnezeu să te aibă în pază și să asculte rugăciunile noastre pentru tine!”, este mesajul lui Emanuel Preda, om de afaceri și membru PSD Brașov.