Donald Trump a numit-o joi pe şefa sa de campanie Susie Wiles în funcţia de şef de cabinet la Casa Albă. Este prima numire pe care o face de la câştigarea alegerilor de marţi împotriva vicepreşedintelui democrat Kamala Harris. Wiles, care urmează să conducă activităţile zilnice de la Casa Albă, este prima femeie care deţine acest rol, potrivit BBC, citat de News.ro.
Un strateg republican de lungă durată, considerată unul dintre cei mai temuţi şi respectaţi consilieri politici din ţară, Susie Wiles, în vârstă de 67 de ani, este în general creditată - alături de co-managerul de campanie Chris LaCivita - pentru succesul celei mai disciplinate şi elaborate dintre cele trei campanii prezidenţiale ale lui Trump, scrie Reuters.
Chiar dacă n-a reușit întotdeauna să îl împiedice pe Trump să iasă din scenariu, a redus la un minim relativ scurgerile de informaţii dăunătoare în presă și a elaborat strategie îndrăzneaţă şi de succes pentru a câştiga electoratul latino şi de culoare.
Wiles a început prin a lucra pentru campania de succes a preşedintelui republican Ronald Reagan în 1980. Timp de ani de zile, ea a lucrat cu unii republicani moderaţi care promovau politici dramatic diferite de cele ale lui Trump.
Pe actualul președinte ales l-a cunoscut în timpul alegerilor primare prezidenţiale republicane din 2015 şi a devenit copreşedintă a campaniei sale din Florida, considerat la acea vreme un stat cu o situaţie de cumpănă și i-a adus o victorie la limită împotriva lui Hillary Clinton.
Deşi Wiles este o persoană prietenoasă, puţini o cunosc cu adevărat şi este enigmatică pentru un strateg politic de talia sa. Ca mulţi manageri de campanie de succes, ea poate fi nemiloasă atunci când este cazul, acesta fiind probabil motivul pentru care în discursul său de victorie, Trump a numit-o „fata de gheaţă”.