IPJ Vâlcea a transmis, într-un comunicat, că suspecții au vârste cuprinse între 19 și 37 de ani.
Cei cinci bărbați au fost reținuți și joi vor fi prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, încăierare, lovire sau alte violențe și distrugere.
”În fapt, la data de 23 decembrie a.c., în municipiul Drăgășani în parcarea unei societăți comerciale, a avut loc un conflict spontan între mai multe persoane, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani. De asemenea, tot în acest incident a fost distrusă și luneta unei autoutilitare.
În urma cercetărilor efectuate au fost identificați cinci bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 37 de ani, care ar fi participat la încăierare.
În baza probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea pentru 24 de ore a celor cinci bărbați, aceștia fiind încarcerați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, mai precizează sursa citată.