Potrivit Poliţiei Prahova, inculpaţii vor fi prezentaţi unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Aceştia au fost duşi la audieri după o acţiune cu forţe mărite a poliţiştilor în cadrul căreia au fost puse în executare şi nouă mandate de percheziţie domiciliară.
Acţiunile au avut loc în cartierele Mimiu şi Mihai Bravu din Ploieşti, peste 100 de poliţişti de investigaţii criminale, de ordine publică şi rutieră fiind implicaţi.
Astfel, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor Contra Persoanei şi Patrimoniului au efectuat trei percheziţii la locuinţele a două persoane bănuite de înşelăciune, furt de energie electrică şi infracţiuni la regimul rutier, iar doi bărbaţi au fost duşi la audieri.
„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului trecut, unul dintre bărbaţi ar fi săvârşit mai multe fapte de înşelăciune, solicitând unor persoane diferite mărfuri sau efectuarea unor servicii, fără a achita contravaloarea acestora. Totodată, a reieşit că bărbatul ar fi fost racordat la reţeaua de energie electrică în mod ilegal”, au transmis anterior Poliţia Prahova.
Prejudiciul estimat este de aproximativ 55.000 de lei.