În exercițiul financiar 2007 – 2013, România nu a reușit să atragă nici măcar jumătate din fondurile europene puse la dispoziție, însă anul 2015 aduce cu el o nouă șansă.
În agricultură, de exemplu, fermierii și procesatorii vor putea depune primele proiecte începând din februarie 2015, când se vor deschide primele sesiuni de finanțare prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020, relatează stiriagricole.ro. Noul PNDR are 15 măsuri de finanțare și o alocare totală de 9,85 miliarde de euro.
În total, în intervalul 2014 – 2020, România are la dispoziție fonduri europene în valoare de aproximativ 40 de miliarde de euro, bani pe care cetățenii români și instituțiile statului pot să îi obțină prin proiecte bine gândite. Cele 40 de miliarde de euro trebuie absorbite până în 2020.
În acest context, GreatNews a invitat-o pe Otilia Manta, președintele Grupului Român pentru Investiții și Consultanță (RGIC), să discute cu cititorii despre fondurile europene pe care românii le pot accesa din 2015: cum pot fi obținute aceste fonduri, cum se alcătuiește un proiect bun, cine are dreptul să beneficieze de aceste fonduri, în ce domenii sunt disponibile fondurile europene.
Intraţi în articolul de AICI şi puneţi întrebările dumneavostră. Specialista invitată de noi va răspunde şi veţi găsi răspunsurile AICI.