Ideea înscrierii zonei de excludere Cernobîl în patrimoniul UNESCO a fost propusă de noul ministru ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkacenko, numit în această funcţie în urmă cu şase luni, după o îndelungată carieră în industria de televiziune.
"Este unul dintre teritoriile cele mai emblematice ale Ucrainei" şi trebuie să fie "conservat pentru omenire", a subliniat oficialul ucrainean într-un interviu pentru AFP.
În cazul în care iniţiativa va avea succes, Cernobîl se va alătura unei liste prestigioase de situri protejate, precum mausoleul Taj Mahal din India, sanctuarul neolitic Stonehenge din Marea Britanie şi abaţia Mont-Saint-Michel din Franţa.
Ocupând o suprafaţă echivalentă cu cea a Luxemburgului, zona de excludere din jurul Cernobîl înconjoară pe o rază de 30 de kilometri centrala nucleară ce a fost avariată atunci când cel de-al patrulea reactor al său a explodat în data de 26 aprilie 1986. Recent, HBO a produs o mini-serie dedicată accidentului nuclear.