"Respinge cererea de liberare condiţionată ca prematur introdusă. Fixează termen de reiterare a cererii la data de 22 aprilie 2015, dată ce poate fi devansată ca urmare a zilelor câştigate", conform deciziei Judecătoriei Sectorului 4, scrie mediafax.ro.
Maximilian Bălăşescu va putea contesta decizia la Tribunalul Ilfov, instanţă care va decide, definitiv, dacă fostul procuror poate sau nu să iasă din penitenciar după ce a executat aproape un an şi şase luni de închisoare din pedeapsă.
Fostul procuror Maximilian Bălăşescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, în 17 iunie 2013, după ce instanţa supremă a menţinut pedeapsa decisă, cu un an înainte, de Curtea de Apel Bucureşti.