Coronavirusul ce provoacă boala COVID-19 se poate răspândi în câteva zile de la căile respiratorii la inimă, creier și la aproape orice sistem de organe din corp, unde poate persista luni de zile, arată un studiu efectuat in SUA, considerat cel mai amplu în analizarea COVID lung. Eliminarea virală întârziată ar fi „de vină” pentru persistența simptomelor în cazul persoanelor care suferă de Long COVID, scrie HotNews.ro, citând Bloomberg.
Înțelegerea mecanismelor prin care persistă virusul, alături de răspunsul organismului ar putea ajuta la îmbunătățirea îngrijirii celor afectați, susțin autorii studiului.
Cercetătorii de oamenii de știință de la Institutul Național de Sănătate din SUA au spus că au descoperit că agentul patogen este capabil să se replice în celulele umane mai departe de de tractul respirator. ARN-ul coronavirusului persistă și până la 230 de zile în creierul uman.
„De mult timp ne-am întrebat de ce COVID pare să afecteze atât de multe sisteme de organe. Această lucrare face puțină lumină și poate ajuta să explicăm de ce poate apărea COVID de lungă durată chiar și la persoanele care au avut o boală ușoară sau asimptomatică”, afirmă directorul centrului de epidemiologie clinică la Veterans Affairs St. Louis Health Care System din Missouri.
„Nu înțelegem pe deplin COVID lung, dar aceste schimbări ar putea explica simptomele în curs”, a spus Raina MacIntyre, profesor de biosecuritate globală la Universitatea din New South Wales din Sydney.
Concluziile oamenilor de știință au fost trase în principal din informațiile obținute în urma studierii deceselor de COVID, și nu a pacienților cu COVID lung sau a celor care prezintă sechele după COVID.
Cercetarea întreprinsă la NIH din Bethesda, Maryland, se bazează pe prelevarea și analiza extinsă a țesuturilor prelevate în timpul autopsiilor pe 44 de pacienți care au murit după contractarea coronavirusului în primul an al pandemiei din SUA.
Grupul de cercetători a detectat că ARN-ul coronavirusului persistă în mai multe părți ale corpului, inclusiv în regiuni din creier, și la 230 de zile după debutul simptomelor. Acest lucru poate reprezenta o infecție cu particule de virus defecte, care au fost descrise în infecția persistentă cu virusul rujeolei, au mai explicat cercetătorii.
„Rezultatele noastre arată în mod colectiv că, în timp ce cea mai mare încărcătură a SARS-CoV-2 se află în căile respiratorii și plămâni, virusul se poate disemina devreme în timpul infecției și poate infecta celulele în întregul corp, inclusiv la scară mare în tot creierul”, au mai spus autorii.
Studiul furnizează date patologice care susțin constatările cercetărilor anterioare care arată, de exemplu, că SARS-CoV-2 ucide direct celulele musculare ale inimii și că cei care supraviețuiesc unei infecții suferă de deficit cognitiv, a spus MacIntyre de la Universitatea din New South Wales.
Rezultatele studiului au fost publicate la sfârșitul săptămânii trecute și urmează să apară în revista Nature.
Cum se produce infectarea mai multor siteme de organe de către coronavirus
Cercetătorii susțin că infecția sistemului pulmonar poate duce la o fază „viremică” timpurie, în care virusul este prezent în fluxul sanguin și este răspândit în tot organismul, inclusiv peste bariera hematoencefalică, chiar și la pacienții care prezintă simptome ușoare sau fără simptome. Aceștia spun că și copiii care nu au forme severe de COVID pot prezenta infecții sistemice.
Eliminarea virală mai puțin eficientă în țesuturile din afara sistemului pulmonar poate fi legată de un răspuns imun slab în afara tractului respirator, au spus autorii.
ARN-ul SARS-CoV-2 a fost detectat în creierul tuturor celor șase pacienți autopsiați care au murit la mai mult de o lună după apariția simptomelor și în majoritatea locațiilor evaluate din creier în cazul a cinci pacienți, inclusiv la un pacient care a murit la 230 de zile după debutul simptomelor.
Concentrarea pe mai multe zone ale creierului „ne poate ajuta să înțelegem declinul neurocognitiv sau „ceața creierului” și alte manifestări neuropsihiatrice ale Covid-ului lung”, consideră Al-Aly de la Veterans Affairs St. Louis Health Care System.a spus el. „Trebuie să începem să ne gândim la SARS-CoV-2 ca la un virus sistemic care se poate elimina la unii oameni, dar în alții poate persista săptămâni sau luni și poate produce Covid-ul lung – o tulburare sistemică cu mai multe fațete.”