Având în vedere acest lucru ar fi ideal să-ți faci timp, să petreci cel puțin două ore pe săptămână în mijlocul naturii. Iar de aceeași părere sunt și experții care spun că acesta este limita esențială atât pentru stimularea sănătății, cât și generarea unei stări de bine a întregului organism.
Mai mult, perosanele care petrec mai mult de 120 de minute pe săptămână în natură au șanse mult mai mari de a avea o sănătate bună și de a fi echilibrat din punct de vedere psihologic. În plus, vei fi mult mai relaxat și pregătit pentru noi provocări.
Studiul a fost efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Exeter, Regatul Unit, care precizează că nu e nevoie să te duci în pădure, în cazul în care nu ai una prin preajmă, ci poți opta pentru un parc plin cu verdeață. Experții mai spun că e nevoie doar să auzi ciripitul păsărilor, să admiri priveliștea și să interacționezi cu mediul înconjurător pentru ca să te relaxezi. În plus, astfel stresul și tensiunea artirială încep să scadă.
Pentru a ajunge la acestă concluzie, specialiștii au analizat datele colectate de la 20.000 de persoane de pe teritoriul Angliei. Printre concluziile analizei s-a numărat și faptul că nu contează dacă petreci 120 de minute legate în aer curat sau împarți acea ședință de relaxare în mai multe vizite.
„Se ştie că a petrece timp în aer liber, în natură, poate fi benefic pentru sănătatea şi bunăstarea oamenilor, dar până acum nu am putut spune care este limita de timp necesară", a spus autorul principal al cercetării, Mat White. „Cele mai multe dintre ieşirile în natură la care se referă această cercetare au avut loc la doar 3 kilometri de casă, iar vizitarea chiar şi a spaţiilor verzi din zonele urbane pare să fie un lucru benefic. Două ore pe săptămână este, sperăm, un ţel realist pentru mulţi oameni, având în vedere că poate fi realizat pe toată durata weekendului pentru a obţine beneficii", a concluzionat omul de știință.