De la începutul invaziei din 24 februarie și până în prezent, diverși lideri politici și analiștii internaționali au vorbit despre evoluția războiului lansat de Vladimir Putin.
Posibilitățile luate până acum în calcul scot din ecuație scenariul unei păci negociată, asta după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, marţi, un decret care declară în mod oficial ca „imposibilă” perspectiva oricăror negocieri între Kiev şi Kremlin.
În plus de asta, opțiunea ca Putin să părăsească puterea este una pe care puțini lideri politici occidentali au pus-o pe masă.
În acest context, rămân practic în picioare cinci scenarii, potrivit analiștilor internaționali, relatează HotNews.ro, care citează mai multe publicații internaționale.
Primul dintre ele se referă la posibilitatea ca Putin să fie răsturnat și să existe o luptă pentru putere la Kremlin
Alexander Motyl, profesor la Universitatea Rudgers din Newark (SUA), dă o șansă de 50% ca Putin să fie răsturnat și să existe o luptă pentru putere la Kremlin înainte de sfârșitul anului 2022.
"Este probabil ca rușii să protesteze din ce în ce mai mult, cu demonstrații și recurgeri la violență împotriva regimului", explică el pentru, La Razon.
Sancțiunile care afectează populația rusă și mobilizarea parțială decretată de Putin pentru a lupta în Ucraina ar putea fi doi declanșatori ai unei posibile rebeliuni în interiorul Rusiei, potrivit diverșilor analiști, dar realitatea este că aproape că nu există semne de nemulțumire pe scară largă în interiorul Rusiei.
Al doilea scenariu este acela al revenirii la status quo-ul de dinainte de 2014, cu revenirea Crimeii.
Al treilea se referă la cucerirea și anexarea de către Rusia a mai multor regiuni ale Ucrainei și crearea unei Rusii Mari.
Al patrulea scenariu vorbește despre colapsul moral și logistic al armatei ruse în Ucraina și de o retragere pe teritoriul rus.
Al cincilea scenariu ia în calcul faptul ca unele regiuni ale Ucrainei rămân rusești, în timp ce alte regiuni să fie returnate Ucrainei.
Pe de altă parte, în ultimele zile a reintrat în discuție scenariul apocaliptic al unui atac nuclear, care ar schimba total dimensiunea războiului.
O întreagă planetă este cu ochii pe Kremlin, după mutările din ultimele zile care ar indica faptul că submarinul nuclear rus "K-329 Belgorod", care poartă torpilele Poseidon - cunoscute ca fiind Armele Apocalipsei - ar fi fost mobilizat în Oceanul Arctic, iar trenul nuclear ar fi pornit spre Ucraina, fapte ce ar denota că Moscova s-ar pregăti de o escaladare semnificativă a conflictului început în 24 februarie, pe fondul eșecului de pe câmpul de luptă.
Cu toate astea, un oficial occidental care a vorbit sub rezerva anonimatului, a declarat potrivit The Guardian, că nu există indicii privind o activitate neobișnuită legată de arsenalul nuclear al Kremlinului.
„Nu am văzut niciun indicator sau activitate care să ne pară ieșită din comun. Nu am văzut activități care să fie în afara celor obișnuite pentru genul de activități care sunt desfășurate de aceste elemente ale forțelor strategice rusești”, a afirmat oficialul citat.
Cotidianul britanic „The Times” a relatat că președintele Vladimir Putin ar putea face o demonstrație de forță nucleară, iar poligonul ar putea fi chiar Marea Neagră.
Jurnaliștii și-au bazat afirmațiile pe faptul că cel mai mare submarin nuclear din lume a părăsit în urmă cu câteva săptămâni portul unui oraș rusesc situat la Marea Albă.
Acesta se afla aici încă din epoca sovietică, zona fiind un șantier naval militar specializat în construcția de submarine.
Potrivit publicației „The Times”, NATO a trimis un raport membrilor și aliaților săi „alertându-i asupra faptului că se așteaptă ca Rusia să testeze torpila cu capacitate nucleară Poseidon, posibil în Marea Neagră, pe care o controlează.
Ulterior, submarinul a fost semnalat în Marea Barents. Experții avertizează că torpilele lansate de pe acest submarin ar putea provoca unde radioactive care ar face ca zonele de coastă țintite să fie nelocuibile timp de decenii.
Belgorod este cel mai mare submarin din lume: are aproximativ 178 de metri lungime, 15 metri lățime și 30.000 de tone. Este dotat cu torpila atomică Poseidon, pe care Marina militară americană o descrie drept o "torpilă autonomă intercontinentală cu propulsie și încărcătură nucleare".