Află când ești cel mai vulnerabil fără să știi:
- Mâncatul împreună cu alții, fără mască, în spații închise;
- Fumatul la colț cu alte persoane;
- Statul în același birou închis, neaerisit, cu puține persoane și fără mască;
- Mersul în aceeași mașină fără mască;
- Scoaterea măștii pentru „a respira bine” și manipularea ei cu mâinile murdare.
„Mâncatul împreună, fără mască, în spații închise și aproape, fumatul la colț cu poveștile de rigoare, statul în același birou închis, neaerisit, cu "încă doar 1-2 persoane" și fără mască, mersul în aceeași mașină fără mască, sunt , manipularea cu mâini murdare a măștii, sintagma "doar acum am dat jos masca" sau "numai 5 minute ca să pot respira bine", mersul în aceeași mașina fără masca pot fi "acel călcâi al lui Ahile pentru infectare", a avertizat medicul Andreea Moldovan, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov, spital COVID.
„Faptul că până acum, purtând riguros masca și respectând recomandările, am scăpat mulți dintre noi, dovedește că aceste masuri funcționează.
Jucăm la trecerea timpului, la evitarea colmatării profunde a sistemului medical (deja e foarte greu să găsești un loc de internare), la obținerea unor metode terapeutice mai bune.
Haideți, încă un pic de efort!", a adăugat medicul primar de boli infecțioase, specialist epidemiolog Andreea Moldovan, potrivit HotNews.ro.