Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a declarat joi, înaintea începerii ședinței Consiliului JAI privind aderarea României la spațiul Schengen, că Austria își menține în continuare opoziția dar că există mai multe variante de compromis.
O variantă este să existe un vot pentru acceptarea României în Schengen, dar intrarea efectivă să aibă loc spre finalul anului viitor.
A doua variantă este decuplarea aderării României de cea a Bulgariei, urmând ca România să fie supusă unei noi evaluări a frontierei sudice.
A treia soluție de compromis este ca în rezoluția de aderare a României la Schenge să fie introduse angajamente suplimentare pe care România se angajează să le îndeplinească în viitor.