În același timp, le alegem adesea pentru meniul nostru pentru că sunt accesibile și deosebit de versatile. Pentru a ne bucura din plin de ele este însă necesar să ne asigurăm și de faptul că vor avea și un rol în menținerea stării noastre de sănătate, inclusiv că nu ne vor pune în pericol silueta.
De aceea, ar trebui ca ori de câte ori le gătim să ținem seama și de sfaturile experților în nutriție. Unele dintre cele mai cunoscute asemenea sfaturi pot fi regăsite și în cadrul articolului de mai jos, astfel încât, punându-le în practică, să putem păstra mereu pastele printre felurile de mâncare favorite ale famililor noastre.
Nutriționiștii consideră că pastele nu ar trebui eliminate din alimentația noastră dar că, pentru a nu ajunge în situația de a nu putea scăpa de kilogramele în plus sau de a acumula unele noi, este necesar să ținem cont de anumite principii după care să le gătim.
Spre exemplu, cei mai mulți dintre noi servesc pastele ca fel principal și de aceea există dorința de a le combina cu diverse ingrediente, de teamă că altfel nu ne-am sătura. Printre acestea se numără în special alți carbohidrați sau grăsimi nesănătoase.
Ca să nu ajungem la așa ceva, specialiștii vin cu următoarea precizare: să încercăm să consumăm porții mici de paste (cam cu 1/3 sau chiar cu 1/2 mai mici decât în mod obișnuit) și să le servim cu alimente precum legume, pește sau fructe de mare. În acest mod, vom scăpa de surplusul de calorii și vom beneficia totuși de fibre și de alți nutrienți valoroși.