Nici nu e de mirare că au ales această cale, după ce asfaltul turnat în urmă cu o lună, la ieşire din Oradea spre Sânmartin, a fost de aşa proastă calitate încât, în numai două săptămâni, au apărut gropile, potrivit VoceaTransilvaniei.ro.
Astfel, în momentul de faţă se decopertează stratul de asfalt turnat la începutul lunii iulie. În acest ritm, lucrările nu se vor finaliza nici peste 2 ani, chiar dacă termenul de finalizare este 2015, lucru care nu are cum să se întâmple decât printr-o minune, gradul de finalizare, în acest moment, fiind de doar 6%. Chiar şi cu un grad atât de scăzut greşelile de execuţie ale proiectanţilor nu par să se mai oprească.
Şi autorităţile par să fie legate de mâini şi de picioare, motivând că nu au cum să grăbească lucrările sau cum să-i sancţioneze pe constructori decât după expirarea termenului de finalizare.
Pe pagina de Facebook “Drumul Naţional 76” şoferii nemulţumiţi îşi spun offurile şi se mobilizează pentru mitingul din 29 august, de la ora 16.00, care va avea loc în parcarea benzinăriei din localitatea Pocola.Şoferii au ajuns să spună că drumul este veşnic în lucru, viteza de deplasare fiind de maximum 5 kilometri pe oră.