Un magazin a postat filmuleţul pe canalul său de YouTube şi a devenit imediat viral. În imagini poate fi văzut bărbatul în timp ce încearcă să se uite la un televizor cu ecran uriaş, în magazinul de electrocasnice şi, fără voie, cum reuşeşte să transforme mai multe televizoare în piese uriaşe de domino care se prăbuşesc unul după altul.
"Dacă crezi că ai o zi proastă, gândeşte-te puţin la bietul client al magazinului nostru", scrie magazinul, drept comentariu, la videoclipul de pe YouTube şi, în doar câteva zile, filmul a fost vizionat de peste 3,6 milioane de ori.
Magazinul susţine că pagubele se ridică la peste 4000 de euro şi nu se ştie dacă clientul a fost obligat să plătească, cei mai mulţi internauţi fiind de părere că vina aparţine exclusiv magazinului, pentru felul precar în care au asigurat stabilitatea televizoarelor.