Nimeni nu a reuşit să dezlege, în cei peste 500 de ani care se presupune că ar fi trecut de la redactarea manuscrisului Voynich, misterele care înconjoară neobişnuitul document: origini, autor, scriere, imagini sau limba în care a fost redactat. Şi asta după ce, numai în secolul XX, o veritabilă armată de paleografi, inclusiv specialiştii americani care au descifrat codul german „Enigma”, au eşuat lamentabil.
Originalul se păstrează în biblioteca Beinecke Rare Book and Manuscript Library de la Yale University din New Haven, Connecticut, SUA, sub numărul de catalog MS 408 (începând din 1969). Are forma unei cărţi ilustrate cu 232 pagini. Textul este scris cu caractere neidentificate, fără greşeli, tăieturi sau corecturi. Conţine ilustraţii cu plante, oameni, animale şi teme astronomice.
REVOLUTIA PRETURILOR LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI
Iniţial, decriptarea sa părea o sarcină uşoară pentru lingviştii contemporani, atâta vreme cât textul era format din cuvinte ce se repetau şi păreau să urmeze o linie inteligibilă, asemenea tuturor limbilor cunoscute. Entuziasmul acestora avea, însă, să pălească la scurt timp. Alfabetul necunoscut părea să semene cu majoritatea limbilor de circulaţie internaţională din sec. XVI –XVII, şi totuşi, să nu aibă corespondent în nici una dintre ele.
Manuscrisul pare scris de două persoane diferite, care folosesc sisteme distincte de redactare, specialiştii împărţind textul în două categorii de scriere: Voynich A şi Voynich B, fără nici o altă evoluţie însă, în descifrarea acestora. Iar ca misterul să fie complet, nici unul dintre cuvinte nu are mai puţin de trei litere, sau mai mult de zece, fapt neîntâlnit în nici o limbă cunoscută, semnele de punctuaţie lipsesc cu desăvârşire, motiv ce i-a determinat pe paleografi să creadă că este vorba de un document cifrat, un fel de cod medieval, accesibil numai iniţiaţilor.
Documentul, care acum se află în biblioteca Universităţii Yale din Statele Unite, a fost redescoperit în 1912 de către anticarul polonez Wilfried Michael Voynich, de unde şi numele manuscrisului. Acesta l-a găsit „într-un vechi castel din Europa”, mai precis la Colegiul Iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma, unde se pare că manuscrisul fusese dat uitării câteva secole. Specializat în analiza şi evaluarea documentelor vechi, Voynich a remarcat imediat caracterele misterioase şi imaginile cel puţin bizare ce ilustrau cele 246 de pagini îngălbenite de vreme.
Nu mai puţin curioasă era şi scrisoarea găsită între paginile sale, datată „Praga 19 august 1666”, trimisă de Joannes Marcus Marci, rector al Universităţii din Praga, lui Athanasius Kircher, ilustru gânditor şi lingvist al vremii, unul dintre primii cercetători care încercase, printre altele, descifrarea hieroglifelor egiptene. Profesorul praghez îl ruga pe Kircher să descifreze manuscrisul, oferindu-i şi câteva date privind istoria acestuia. Marci susţinea că documentul ar fi aparţinut regelui Rudolf al II-lea de Habsburg (1552–1612), care îl achiziţionase în schimbul sumei imense de 600 de ducaţi (aproximativ 60.000 de euro astăzi), în speranţa că ar conţine dezlegarea misterului transformării plumbului sau a oricărui alt metal, în aur. Scrisoarea mai menţionează şi că manuscrisul ar fi putut fi opera lui Roger Bacon, renumitul filosof şi alchimist englez din secolul al XIII-lea, una dintre puţinele persoane din Europa acelor vremuri care ar fi avut cunoştinţele necesare creării unei asemenea opere. Joannes Marcus Marci notează în scrisoare că ar fi renunţat de bună voie la document, după ce îşi dedicase zadarnic întreaga viaţă descifrării sale.
Citeşte continuarea pe rador.ro.