Raluca Turcan a precizat că este vorba de o persoană care a lucrat în domeniul juridic.
Ministrul a spus că lucrează la o nouă lege a pensiilor, care să fie bazată pe contributivitate.
Raluca Turcan a specificat că există și pensii de 41.000 de lei sau de 17.000 de lei, dar și că 900.000 de oameni au pensii de 800 de lei.
„Un element la care ţin şi care va defini mandatul meu de ministru al Muncii este acela al echităţii în sistemul de pensii. Pentru că eu nu pot să tolerez şi nici nu pot să dorm bine noaptea în condiţiile în care în momentul de faţă în România există pensionari care câştigă 78.634 de lei pe lună, în condiţiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei, iar 73.429 reprezintă criterii favorizante din legile făcute de PSD în Parlament, nu de altcineva”, a declarat Raluca Turcan, marţi seară.