Cea mai mare greşeală pe care o faci când te închini

Deci cum ne facem corect semnul Sfintei Cruci?

Trebuie să ne unim mai întâi primele trei degete ale mâinii drepte, care simbolizează Unitatea Sfintei și Nedespărțitei Treimi. Celelalte două degete se așază în palmă semnificând coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ din Cer (cele două degete semnificând cele două firi ale lui Hristos). Degetele împreunate ating mai întâi fruntea – pentru a sfinți mintea – apoi buricul – pentru a sfinți simțurile, apoi umărul drept și umărul stâng – pentru a sfinți puterea trupului.

Atunci când atingem fruntea spunem “În numele Tatălui”, când atingem buricul “si al Fiului”, iar când atingem umărul drept și apoi pe cel stâng spunem “si al Sfântului Duh”. Nu trebuie să ne grăbim când facem semnul sfintei cruci, sau să facem mai multe cruci, în grabă, și fără a face mișcarea completă, fără evlavie. Faceți una și bună decât o mie și strâmbe, una și corectă decât o mie și rele!

Dacă dorim să facem și o inchinăciune (metanie mică), ne aplecăm numai după ce mână este din nou lăsată să cadă pe lângă trunchi. De ce? Pentru că tocmai am închipuit Crucea de pe Golgota și ne închinăm ei. Uneori se mai observă o altă greșeală, destul de răspândită: închinăciunea se fac în același timp cu semnul Crucii. Nu trebuie să facem acest lucru (rupem Crucea).

Dacă însă ne oprim cu semnul Sfintei cruci la piept, și nu la buric, atunci crucea pe care o facem apare răsturnată și fără să vrem transformăm Crucea lui Hristos într-o cruce satanista.
Semnul Sfintei Cruci îl însoțește pretutindeni pe credincios. Ne facem acest semn când ne trezim și când mergem la somn, la ieșirea din casă și intrarea în biserică; ne închinăm înainte și după masă. Semnul Crucii lui Hristos sfințește totul și pe toate, așa că atunci când credinciosul își face semnul Sfintei Cruci asupra să se apropie mai mult de mântuire și sufletul sau se folosește.

Semnul crucii făcut corect aduce binecuvântarea lui Dumnezeu. Semnul crucii făcut indiferent, oricum, incorect indepărtează binecuvântarea lui Dumnezeu și atrage „binecuvantarea” celuilalt, care se bucură, râde și se imbolnăveste de râs.

Nu e neapărat să vă aplecați cu mâna pană la pămant, deși așa e cel mai indicat, dar crucea trebuie să fie neapărat dreaptă. Dacă preotul sau diaconul nu se inchină la fiecare ectenie nu trebuie să cădem în ispită de a judecă. Poate pomenește, are o carte în mană sau un microfon, după caz, sau ia prinoase de la credincioșii întârziați și în același timp zice ectenia.