Potrivit studiului, doar unul din cinci şefi consideră că durerea de cap este un motiv suficient de bun pentru a lipsi de la muncă.
Potrivit The Telegraph, nici durerile de spate, accidentele minore sau intervenţiile chirurgicale nu sunt luate în serios de către şefi, având în vedere că doar 37% dintre ei consideră aceste scuze suficient de importante pentru a lipsi de la muncă, conform descopera.ro.
În cadrul studiului au fost analizate părerile a 1.000 de directori de companii cu privire la concediile medicale luate de angajaţi. Rezultatele arată că răceala este scuza cea mai bună în raport cu credibilitatea pe care o acordă şefii.
Aceasta a fost votată de 41% dintre participanţii la cercetare.
De partea cealaltă, analiza făcută asupra angajaţilor, arată că 7% dintre aceştia îşi mint şefii atunci când invocă durerile, numai pentru a obţine o zi liberă. Totuşi, cele mai frecvente minciuni sunt cele legate de stres, depresie şi anxietate, afecţiuni folosite ca pretext de peste 40% dintre angajaţi.