Odată cu înaintarea în vârstă, crește riscul apariției problemelor cardiovasculare. Predispuși sunt bărbații peste 45 de ani și femeile peste 55 de ani. Există însă anumiți factori care contribuie la instalarea acestor afecțiuni de la vârste mai mici.
Fumatul favorizează apariția hipertensiunii
Atât fumătorii activi, cât și cei pasivi sunt predispuși la apariția afecțiunilor cardiovasculare, deoarece fumatul provoacă hipertensiune arterială. Netratată, aceasta determină o suprasolicitare a inimii, care își îngroașă pereții ca un proces adaptativ. Ulterior, apar simptomele specifice insuficienței cardiace, cum ar fi lipsa de aer, oboseala și umflarea picioarelor. Un alt efect secundar al fumatului, nociv pentru inimă, este favorizarea depunerii de colesterol pe vasele de sânge, chiar și în condițiile în care valorile acestuia sunt doar ușor crescute.
Kilogramele în plus, obosesc inima
Mâncatul excesiv, alimentele bogate în grăsimi saturate și zaharuri sunt principalele cauze ale acumulării de kilograme în plus, ceea ce determină, în timp, instalarea obezității. Țesutul adipos în exces afectează buna funcționare a inimii și provoacă hipertensiune. Grăsimea suprasolicită inima, ceea ce duce la îngroșarea pereților cordului, la creșterea masei ventriculului stâng și la eliberarea în sânge de melocule care determină apariția inflamațiilor în organism. Pe termen lung, obezitatea accelerează ateroscleroza arterelor coronare și instalarea insuficienței cardiace.
Sedentarismul crește riscul de infarct
Exercițiile fizice regulate asigură buna funcționare a inimii, deoarece sângele va circula mai ușor prin vene și artere. Pe de altă parte, un stil de viață sedentar încetinește circulația sângelui, ceea ce duce la atrofierea vaselor de sânge. Astfel, crește riscul producerii infarctului de miocard. Sedentarismul favorizează acumularea de kilograme.
Află cum se previi bolile cardiovasculare AICI