Simona Halep a ajuns jucătoarea numărul 1 din lume în tenisul feminin după ce a învins-o astăzi pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, scor 6-2, 6-4, în semifinala turneului de la Beijing.
Simona și-a luat astfel revanșa pentru finala pierdută la Roland Garros în faţa lui Ostapenko. Halep a devenit astfel prima româncă lider al topului mondial și cea de-a 25-a jucătoare din istorie care ajunge pe primul loc în ierarhia feminină.
După victoria categorică de azi și calificarea în finală Simona Halep și-a asigurat un cec de 636.300 de dolari şi 650 de puncte WTA. În cazul în care câştigă și meciul de mâine și se impune la Beijing, noul nr.1 mondial va primi 1,27 milioane de dolari şi 1.000 de puncte WTA. În acest moment, românca are 40 de puncte în plus faţă de fostul lider WTA, spaniola Garbine Muguruza.
Chinezii au făcut un gest deosebit după victoria lui Halep din semifinale: i-au înmânat un imens nr.1 din trandafiri.
Welcome to World No.1 @Simona_Halep! ☝️ pic.twitter.com/XnP3TdP3lX
— WTA (@WTA) 7 octombrie 2017