"Referendumul urmează să aibă loc până la sfârşitul lui 2017. Aş fi încântat dacă l-am putea organiza mai devreme. Cu cât voi putea avansa mai repede în angajamentul meu privind o renegociere (a termenilor apartenenţei la UE) şi un referendum, cu atât va fi mai bine", a declarat el pentru BBC.
Cameron a promis de multă vreme organizarea în 2017 a unui referendum privind apartenenţa ţării sale la o Uniune Europeană reformată în prealabil, dacă partidul său conservator câştigă alegerile legislative din mai.
Dacă nu va fi mulţumit de reforme, el a reiterat că "nu exclude nimic", ameninţând să promoveze în campanie ieşirea ţării din UE.
La presiunea opiniei publice şi a curentelor eurofobe, Cameron a prezentat la sfârşitul lui noiembrie un plan privind reducerea numărului de lucrători europeni limitându-le accesul la beneficii sociale.
Liderul britanic a recunoscut că pentru acest lucru va trebui să se facă schimbări în tratatele europene.
Alte piste evocate, precum instaurarea unui plafon privind numărul de imigranţi, au fost în schimb abandonate, în faţa opoziţiei ferme a partenerilor săi europeni care i-au amintit caracterul intangibil al principiului libertăţii de circulaţie a persoanelor în Europa.
Realegerea lui Cameron este totuşi departe de a fi asigurată. Laburiştii păstrează un uşor avans în sondaje, în timp ce partidul eurofob UKIP, care a făcut din imigraţie principalul său cal de bătaie, reprezintă o ameninţare după câştigarea alegerilor europene în mai.