Cei de la Airbus au realizat o prognoză globală care sugerează că până în anul 2037, numărul avioanelor care zboară deasupra noastră ar putea să se dubleze. Asta în contextul în care jumătate din cele 21.450 de aeronave existente în prezent vor mai fi operabile și peste 20 de ani.
„Numărul avioanelor noi care vor apărea în următoarele două decenii va fi de aproximativ 37.390 de avioane , astfel numărul total de avioane din lume va ajunge la 47,990 de avioane", potrivit specialiștilor de la compania aeriană Airbus.
Cum vor arăta avioanele viitorului
Pe lângă faptul că avioanele vor fi mult mai numeroase, acestea nu vor mai arăta ca cele cu care ești tu familiar. Mai exact vor fi mai mici și mai suple. Bineînțeles, vor mai exista și avioane mai mari dar acestea vor reprezenta doar 24% din totalul de avioane noi, conform celor de la Airbus. Aceste avioane sunt împărțite în trei categorii de avioane: medii, mari și extra-mari.
Cele medii vor avea 230-300 de locuri și un registru de 9253 de kilometri, cele mari 300-350 de locuri și un registru de 18,507 de kilometri, iar avioanele extra-mari vor avea peste 350 de locuri și un registru de peste 21,000 de kilometri.
Peste trei sferturi din curse vor fi realizate cu avioane din familiile Airbus A320 și Boeing 737. Dacă Boeing 737 va mai fi fabricat în 2037, el va ajunge aeronava cea mai rezistentă din istoria aviației, potrivit Airbus.
Eamonn Brennan, director general al provider-ului de trafic aerian Eurocontrol a spus că cel mai probabil, în 2040 nu va fi suficientă capacitate pentru 1,5 milioane de zboruri sau 160 de milioane de pasageri. „Multe aeroporturi vor deveni mult mai ocupate, cu întârzieri mai mari", a spus el. „Până în 2040, 16 aeroporturi vor fi extrem de congestionate, operând aproape la maximul de capacitate pentru mare parte din zi, spre deosebire de doar cele șase aeroporturi din prezent".