Din păcate, stiința spune ceva, iar religia altceva. Ce putem crede până la urmă? Știința îți explică, din punct de vedere biologic, procesul prin care organismul tău trece după ce creierul și inima încetează să mai funcționeze. Până aici e limpede și lucrurile sunt logice. Organismul nu are cum să reziste, așa că se descompune.
Ce se întâmplă după moarte, dacă ești creștin și crezi în Dumnezeu
Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de iudaism și islamism. Împreună cu catolicii, protestanții și ortodocșii, sub eticheta globală de „creștini”, această religie este cea mai importantă din punct de vedere numeric, cu 2,4 miliarde de adepți. Indiferent că ești ortodox, catolic, babtist, adventist și așa mai departe, cartea sfântă a creştinilor este Biblia. Conform ei, există două variante în care poți să ajungi după ce mori: Rai sau Iad. După spusele preoților, orice păcat poate fi iertat, mai puțin sinuciderea, pentru că nu ai cum și când să-ți repari greșeala.
Ce te așteaptă după ce mori dacă ești adeptul islamismului
Islamul este o religie avraamică, monoteistă, fiind a doua religie în lume în ceea ce privește numărul de adepți, după creștinism. Sensul general al cuvântului Islam este pace și supunere față de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor. Religia a fost fondată în secolul al VII-lea în Peninsula Arabă, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de către profetul Muhammad (cunoscut și ca Mahomed) și bazată pe textul religios cunoscut sub numele de Coran.
Musulmanii cred că Dumnezeu a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad. „Nu există dumne(zeu) în afară de Dumnezeu, iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă, Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.
După ce ți-ai dat Duhul, se spune că Îngerul morții ia sufletul decedatului și îi șoptește să-și mărturisească credința pentru a trece de judecata. Numai martirii intră direct în Rai. Munkar și Nakir (îngerii care testează credința celor morți) pun cinci întrebări celui decedat, cum ar fi: cine este Dumnezeul celui mort; cine este Profetul și altele. Răspunsurile primite vor decide soarta celui decedat.
În ceea ce privește copiii, ei intră direct în Rai, fără să răspundă întrebărilor puse de Munkar si Nakir. De soarta femeilor, Mahomed aproape că nu se ocupă și asta pentru că învățătura lui este adresată, în primul rând, bărbaților. De aceea, chiar și plăcerile Paradisului sunt descrise după gusturile bărbaților.
Mai multe despre acest subiect puteţi citi AICI.