Luna septembrie a animat satul Vaţa de Sus, izolat în Munţii Zarandului, la 20 de kilometri de municipiul Brad, devenit o atracţie turistică, pentru că aici s-a născut şi ar fi copilărit Arsenie Boca. Aproape uitat pe parcursul anului, locul este tot mai căutat de pelerini, în preajma datei de 29 septembrie, ziua de naştere a marelui duhovnic.
Turismul religios devine, an de an, tot mai profitabil pentru afaceriştii care şi-au înfiinţat pensiuni turistice în zonă. Unele terenuri au fost disputate de politicieni, spun localnicii, însă un preot din Timişoara a reuşit să achiziţioneze chiar terenul în care ar fi fost vatra părintelui Arsenie Boca, pentru a-l transforma în aşezământ religios.
Chiar dacă nu au profitat material de brandul Arsenie Boca, localnicii din satul Vaţa de Sus au doar satisfacţia că zona este, oarecum, binecuvântată, scrie adevarul.ro. "Aici nu s-au întâmplat de când mă ştiu calamităţi. Recoltele nu ne-au fost distruse de grindină sau inundaţii, n-au fost epidemii şi acest lucru îl punem şi pe seama binecuvântării date de părintele Arsenie Boca", spune Maria Vasiliu, una dintre localnice.