Contraceptive fără efect
Medicamente banale precum fenobarbitalul care se iau concomitent cu contraceptivele orale le anulează efectul, în vreme ce altele (spre exemplu metronidazolul sau eritromicină) le pot creşte efectul. Pe de altă parte, contraceptivele pot modifica acţiunea altor medicamente. Pilulele sunt metabolizate în organism prin intermediul unei enzime (numite în termeni medicali CYP3A4). Unele medicamente cresc activitatea enzimei respective şi se numesc medicamente inductoare enzimatice, altele scad activitatea acestei enzime şi se numesc medicamente inhibitoare enzimatice. Medicamentele inductoare enzimatice grăbesc eliminarea contraceptivelor orale din organism fiindcă creşte metabolizarea lor ceea ce le scade eficacitatea. Asta înseamnă şi un risc mai crescut de sarcini nedorite, scrie Doctorulzilei.ro.
Cortizonul scade efectul pilulelor
Printre cele mai utilizate şi cunoscute medicamente care scad efectul pilulelor sunt unele antiepileptice (carbamazepină, fenitoină, fenobarbital, primidonă), unele antireumatice (fenilbutazonă), unele antibiotice antituberculoase (rifampicină) sau medicamentele cortizonice. Este poate util de menţionat că o parte dintre aceste medicamente se folosesc şi în alte scopuri decât cele amintite mai sus. Spre exemplu carbamazepina şi fenitoina pot fi utile uneori pentru tratamentul unor nevralgii în timp ce fenobarbitalul poate fi utilizat uneori ca hipnotic.
Medicamentele inhibitoare enzimatice, în schimb, îngreunează eliminarea contraceptivelor orale din organism ceea ce le creşte eficacitatea terapeutică dar, uneori, creşte şi riscul apariţiei unor efecte nedorite. Printre cele mai cunoscute medicamente care cresc efectul pilulelor se numără unele antiulceroase (cimetidină, ranitidină, omeprazol), antibiotice (eritromicină, claritromicină, trioleandomicină), medicamente antifungice (metronidazol, miconazol, ketoconazol, fluconazol, itraconazol). Şi antidepresivele moderne (fluoxetină) şi multe medicamente utilizate în tratamentul HIV-SIDA (delavirdină, indinavir, nalfinavir etc.) generează acelaşi neplăceri.
Tetraciclina nu se ia concomitent cu lactatele
Pe de altă parte, şi interferenţele dintre alimente şi medicamente sunt extrem de multe. Aşa că este preferabil ca la fiecare medicament pe care trebuie să-l luaţi, să nu uitaţi să întrebaţi medicul dacă trebuie sau nu să faceţi şi o modificare în regimul alimentar.
Unele antibiotice (în special tetraciclinele) nu este bine să fie combinate cu laptele sau diverse produse lactate. Nu este bine să se combine tetraciclinele cu iaurt, lapte, brînză, cu medicamente antiacide, cu produse pe bază de fier. Dacă este neapărat nevoie să se administreze ambele preparate (şi medicamentul şi alimentul) este bine să se lase o pauză de două ore între ele. Este bine de ştiut că tetraciclinele produc iritaţie gastrică iar laptele şi antiacidele combat această iritaţie aşa că se pot consuma fără probleme, însă fără a fi administrate împreună.
Efectul diureticelor, accentuat de cafea
Cafeaua este un diuretic şi un stimulant psihomotor, aşa că are şi rolul de a asigură un plus de efect diuretic medicamentelor diuretice, ceea ce face să existe riscul unui efect prea accentuat. În cazul tuturor medicamentelor deprimante ale sistemului nervos (benzodiazepinele, anxioliticele, somniferele de orice fel nu neapărat barbituricele), cofeina, prin efectul ei stimulant al sistemului nervos central, antagonizează efectul sedativ. Aşa că într-o astfel de situaţie, trebuie optat ori pentru stimularea sistemului nervos central cu cofeină, ori pentru reprimarea activităţii sistemului nervos central cu barbiturice, sedative, trachilizante. Aceste medicamente şi cafeaua nu trebuie consumate împreună pentru că se antagonizează reciproc şi nu mai au nici un efect.
Alcool şi peniciline
În cazul combinaţiei dintre medicamente şi alcool, reacţiile adverse care pot rezulta sunt extrem de complexe. O problemă o reprezintă faptul că alcoolul face ineficiente unele medicamente, spre exemplu penicilinele. Luate cu alcool, acestea nu mai tratează boală, explică specialiştii. Pe piaţă, există foarte multe peniciline (nu numai cele care se pot cumpăra sub această denumire). Mai precis alcoolul interferează cu Penicilina G, Penicilina V, Ampicilina, Amoxicilina, Oxacilina, Dicloxacilina, Cloxacilina şi nu generează probleme la antibiotice care nu sunt de tippenicilinic precum tetracicline, cloranfenicol, eritromicină, gentamicină, kanamicină etc.
Somniferele nu se combină cu alcoolul
Pe de altă parte, alcoolul potenţează efectul sedativ, aşa că nu trebuie asociat la nici un medicament care are efect sedativ, asta însemnând sominifere, hipnotice, tranchilizante, sedative, antiepileptice etc. Combinaţia alcool-sedative poate genera accidente de maşină, de muncă, scade timpul de reacţie al celor care le folosesc, persoana respectivă se îmbată mult mai uşor dacă consumă alcool sub influenţa acestor medicamente decât dacă consumă alcool în afara acestor medicamente. Pe piaţă sunt foarte multe medicamente sedative nu numai cele pe care le numim aşa, spre exemplu şi unele antihipertensive au efect sedativ.
Nu beţi cu paracetamol
Medicamentele toxice pentru inimă, ficat, sistemul nervos central nu trebuie nici ele asociate cu alcoolul. Alcoolul este toxic iar toxicitatea lui se manifestă în special la alcoolicii cronici, în principal pentru sistemul nervos central, pentru ficat, pentru stomac, pentru inimă. Aşa că toate medicamentele care prezintă toxicitate pentru aceste zone ale corpului, nu trebuie asociate cu alcoolul pentru că, în mod firesc, creşte riscul apariţiei acestor efecte toxice. Este şi cazul paracetamolului, care luat în doze foarte mari este toxic pentru ficat, în consecinţă combinaţia alcool – paracetamol trebuie evitată.