După cum știi, aerul condiționat utilizează o cantitate enormă de energie și produce emisii care contribuie la creșterea temperaturilor la nivel global.
În acest sens, o echipă de cercetători de la Karlsruhe Institute of Technology a găsit o soluție prin care aerul condiționat ar putea să ajute în lupta cu schimbarea climatică.
Mai exact, acest aparat ar putea avea un scop dublu – pe de o parte, să răcorească încăperile închise, iar pe de altă parte să capteze dioxidul de carbon din aer.
Aerul condiționat - un aliat împotriva încălzii globale
Cercetătorii trag un semnal asupra nivelului de dioxid de carbon, care a ajuns să fie mai mare decât oricând din ultimele 15 milioane de ani. Așadar, dacă vrem să rezolvăm problema încălzirii globale, ar trebui mai întâi să încercăm să reducem cât mai mult posibil cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă.
„Ideea de bază este că dacă vrem cu adevărat să atingem nivelul zero de emisii nete de dioxid de carbon, trebuie să adresăm toate sectoarele sistemului de energie”, a declarat inginerul Roland Dittmeyer de la Karlsruhe Institute of Technology.
Totuși, cum ar trebui să modificăm aparatele de aer condiționat pentru a filtra dioxidul de carbon? Ei bine, cercetătorii spun că e nevoie de un filtru special care să capteze și acumuleze substanța. Ulterior, s-ar crea un lichid artificial care să funcționeze drept combustibil, rezultat în urma unui proces chimic din care nu trebuie să lipsească apa. Astfel, combustibilul obținut ar putea ajuta aparatul să funcționeze și să răcorească spațiile închise.
„Dacă avem suficient combustibil creat de aparatul de aer condiționat, l-am putea păstra”, a mai spus Dittmeyer. „Am putea construia o rezervă viitoare de hidrocarburi. Poate mai târziu o vom folosi sau nu o vom folosi”.