Acest pachet va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.
”Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare. (...) Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său”, a explicat Gheorghe marți, într-o conferinţă de presă.
Președintele CNAS a precizat că sumele vor fi suplimentate astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive ”să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic”.
”De asemenea, dacă medicul de familie va prescrie investigaţiile, de exemplu analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice. Deci practic vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise medic”, a spus Gheorghe.
Noul contract-cadru mai prevede că numărul de consultaţii la domiciliu acordate de medicii de familie va creşte la una pe lună în cazul pacienţilor cronici, faţă de patru pe an, câte sunt în prezent.
Totodată, pacienţii cu boli cronice pot beneficia de două consultaţii pe lună la medicul de familie pe perioada stării de alertă.
”O altă măsură priveşte lăuzele, care vor beneficia începând de la 1 iulie, pe lângă consultaţie la domiciliu la externarea din maternitate, care este prevăzută şi acum, vor beneficia în plus de o consultaţie la domiciliu la patru săptămâni de la naştere. (...) De asemenea, medicii de familie pot acorda noi servicii. Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate”, a mai spus șeful CNAS.
Potrivit acestuia, pacienţii cu boli cronice pot beneficia în continuare de consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii din alte specialităţi din ambulatoriul clinic.
”Terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped pot fi acordate şi la distanţă. Îngrijirile paliative la domiciliu pot fi recomandate şi de medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. (...) Pentru consultaţii de distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriu nu este necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Pe perioada stării de alertă, în care încă ne aflăm, nimic nu se schimbă practic. După încheierea stării de alertă, atunci când se va încheia, vor putea fi acordate în continuare consultaţii la distanţă pentru afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic”, a adăugat Gheorghe.
Potrivit acestuia, o prevedere importantă se referă la pacienţii care au trecut prin infecţie cu noul coronavirus.
”Un punct important se referă la pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-COV-2. Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţii infectaţi care au trecut prin boala COVID-19, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestor pacienţi servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie”, a mai arătat preșdintele CNAS.
De săptămâna viitoare va începe un proces de consultare cu toţi factorii din sănătate, urmând a se centraliza propuneri de "ajustare, modificare" a contactului-cadru pentru anii viitori.
”Vom primi aceste propuneri pa parcursul lunii iulie şi august, pentru ca începând cu luna septembrie să organizăm consultări tehnice şi grupuri de lucru care să lucreze pe marginea propunerilor pe care le primim în acest interval”, a declarat reprezentantul CNAS, potrivit Agerpres.