Nu scrie nicăieri în Sfânta Scriptură în mod clar ce ai voie şi ce nu, scrie doar astfel:
„Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea este ziua odihnei, adunare sfântă a Domnului: nici o muncă să nu faceţi; aceasta este odihna Domnului în toate locuinţele voastre.” (Levitic 23, 3)
În general, ne amintim de Dumnezeu doar când avem probleme, când nimeni nu ne mai poate ajuta. Aşa a fost din totdeauna, de mii de ani. Când totul merge bine uităm de Biserică, de rugăciune, de mărturisirea păcatelor, de iertare, spunem că n-avem timp, amânăm pe mâine, şi tot aşa.
Pentru ca acest lucru să nu se întâmple Dumnezeu a hotărât în mod foarte înţelept să aşeze o zi din săptămână special pentru a întări această relaţie între El şi noi. Duminica este ziua în care omul se odihneşte, se gândeşte la Dumnezeu şi la viitorul lui. Această zi ne aduce aminte că avem un scop pentru care trăim aici pe pământ.
Prin urmare, duminica nu avem voie nici să spălăm, nici să calcăm, nici să facem curăţenie, deci este păcat să facem orice ce înseamnă "muncă".
Sursa: ortodoxiatinerilor.ro