Cresc ''două fete frumoase'', a declarat recent Charlize Theron, în vârstă de 43 de ani. Vedeta de la Hollywood a explicat că Jackson, în vârstă de şapte ani - unul dintre cei doi copii adoptaţi de actriţă - avea trei ani când i-a spus: ''Eu nu sunt un băiat!''. ''Da, şi eu credeam că e băiat. Până când s-a uitat la mine când avea trei ani şi mi-a spus: 'Eu nu sunt un băiat!''', a povestit vedeta pentru Daily Mail.
''Aşa că, iată! Am două fete frumoase pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez şi să le văd cum evoluează. S-au născut aşa cum sunt şi sunt în locul în care se vor descoperi pe măsură ce vor creşte şi unde vor fi cine vor dori să fie; nu decid eu acest lucru'', a spus actriţa.
''Rolul meu ca părinte este să le celebrez, să le iubesc şi să mă asigur că au la dispoziţie tot ceea le este necesar pentru a fi ceea ce vor să fie. Şi voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru copiii mei, ca ei să aibă acest drept şi să fie astfel protejaţi'', a adăugat vedeta.
Theron, cunoscută în special pentru rolurile interpretate în filme precum ''The Devil's Advocate'' şi ''Mighty Joe Young'', i-a adoptat pe Jackson - în 2012 - şi pe August, trei ani mai târziu.
Aceasta nu este prima dată când Theron a declarat că are de fapt două fiice. Anul trecut, în luna decembrie, ea i-a spus actorului Michael B. Jordan din ''Black Panther'' că are ''două fetiţe frumoase, de culoare, afroamericane''.