Kendama este un joc de atenţie, este un joc de coordonare, este un joc de strategie. De obicei, jocul de Kendama este recomandat copiilor peste 4 ani.
Kendama este o jucărie de îndemânare de lemn tradiţională japoneză, care s-a bucurat la început de popularitate în rândul copiilor, dar a ajuns în scurt timp o jucărie pentru adulţi şi copii deopotrivă, conform csid.ro.
Beneficiile Kendama pentru copii şi adulţi
Chiar dacă provoacă ceea ce numim noi în glumă ”dependenţă”, părinţii din întreaga lume îşi încurajează copiii să se joace cu Kendama, tocmai pentru că preferă să îşi vadă copiii ”lipiţi” ore în şir de o jucărie de îndemânare decât de un calculator şi un joc video.
În plus, jocul cu Kendama are numeroase beneficii evidente atunci când este practicat cu regularitate, atât de către copii, cât şi de către adulţi:
- Îmbunătăţeşte coordonarea ochi-mână;
- Îmbunătăţeşte îndemânarea;
- Ajută la un mai bun echilibru;
- Îmbunătăţeşte reflexele;
- Exersează abilităţile strategice - întrucât coordonarea trebuie realizată după o strategie planificată bine anterior.