Luni dimineața, doi foști spioni, Serghei Chemezov și Nikolai Tokarev, împreună cu Vladimir Putin, l-au vizitat pe Matveiev la locuința lui din Zhulebino.
„Președintele Putin i-a înmânat domnului Matveiev un ceas prezidențial și o copie a ziarului Pravda publicată în ziua în care sa născut acesta, în anul 1927", s-a anunțat într-un comunicat al Kremlinului, citat de The Tribune.
După ce a aderat la KGB în 1975, Putin a activat la sediul KGB din Dresda, Germania de Est, între 1985 și 1990.
Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, acesta s-a retras din agenție cu gradul de locotenent -colonel.
Cât despre camarazii vechi ai lui Putin, aceștia s-au descurcat bine sub președinția sa. Chemezov conduce conglomeratul Rostec, iar Tokarev conduce compania Transneft, care deține monopolul conductelor petroliere ale statului, informează The Tribune.