"Am avut două cercetări din partea ANI în ceea ce privește așa zisă avere. Eu având declarații de avere începând din 1996. În perioada 2009-2012 am fost cercetat de ANI pe avere. După 3 ani de zile au fost obligați să claseze respectivă lucrare.
În 2017, o persoană fizică a sesizat ANI. Cred că era vorba de un deputat USR.
Au verificat 3 ani, până în 2020. Eu am primit acest document în decembrie 2020. În interiorul acestui material se vorbește de analize începând din 1991. Au verificat în țară tot ce se putea verifică și nu numai ANI ci toate instituțiile au fost implicate, au verificat și afară. Au și scris: În Brazilia, autoritățile au comunicat că nu au informații, nu au găsit conturi curente ale mele sau ale interpusilor.
Au mai spus în acest document că au cerut și în SUA dacă dețîn imobile, conturi sau alte proprietăți. În final se clasează lucrarea. Deci, asta cu averea, această legendă cu zeci de milioane, cu sute de milioane de euro, fraților, din ceea ce cred eu, unul dacă face un milion în România nu cred că poate să îl ascundă. Nu se poate fără protecție.
Eu am hotelul de la Turnu Măgurele, un apartament la Turnu Măgurele, teren intravilan, cel pe care stă hotelul. Eu nu am fost toată viață bugetar. În 1990 am fost prima inițiativa privată din sudul României. Asociație cu scop lucrativ. În 96 când am devenit prefect aveam un complex hotelier, trei restaurante, două centre engro, trei magazine. Aveam în 96 terenuri, clădiri. Eu de la 20 și ceva de ani am muncit de mi-au sărit capacele. Ce am avut că și terenuri, o mare parte din terenuri și imobile le-am vândut că să pot să fac la Alexandria un loc unde să poată să stea copiii mei.
Acum trăiesc din 2 treimi din salariu pentru că o treime e sechestru. Cu ce câștigă Irina că salariu și ce câștig și eu, cu ce mă ajută copiii, nu mor de foame", a declarat Liviu Dragnea la Realitatea PLUS.