În finala din America, Mihaela Buzărnescu a făcut spectacol cu Maria Sakkari, pe care a învins-o extrem de clar, cu 6-0 și 6-1.
Jucătoarea din Grecia a dat semne că poate reveni pe finalul primului set, însă Mihaela Buzărnescu a făcut un joc extraordinar și acum este pe locul 20 în lume. Mihaela a câștigat 136.695 de dolari și 470 de puncte, iar Mihaela Buzărnescu visează acum să ajungă la Turneul Campioanelor.
După victoria în premieră, Mihaela Buzărnescu i-a mulțumit tatălui care a învățat-o tenisși s-a declarat fericită.
Mihaela Buzărnescu a câștigat primul titlu WTA din carieră, la San Jose
"Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au venit să ne vadă în această săptămână. Îmi pare rău că nu a ați văzut o jucătoare din Statele Unite ale Americii în finală, dar sunt foarte fericită pentru că voi fi pe afișul turneului anul viitor, e ceva uimitor pentru mine. Apreciez tot ce face WTA-ul pentru pentru noi, e o diferență mare față de circuitul ITF. Vreau să le mulțumesc sponsorilor meu, familiei, tatălui meu care m-a învățat tenis și antrenorului meu. Va mulțumesc tuturor! Sunt foarte fericită, chiar nu știu ce să spun mai mult!", a spus Mihaela Buzărnescu după finală.