“Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, în perioada august 2018 – 12 martie 2019, tânărul i-ar fi adresat mesaje de amenințare unui tinere, prin intermediul unor conturi create pe rețelele de socializare și în mod direct, deplasându-se la domiciliul acesteia, producându-i astfel o stare de temere cu privire la integritatea sa fizică și a familiei sale”, a declarat miercuri Ioana Buștiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Pe baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de comiterea faptei a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.
Pe data de 14 martie, acesta a mai fost reținut o dată de polițiști, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Individul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu propuneri legale. Cercetările continuă.