Dezbaterile în cazul Marianei Rarinca, proces rejudecat la Curtea de Apel Bucureşti, s-au desfăşurat joi timp de aproape 11 ore. Instanţa a rămas în pronunţare şi a anunţat, joi seară, că va lua o decizie vineri.
Procurorul DNA prezent la şedinţă a cerut condamnarea Marianei Rarinca la o pedeapsă mai aspră decât cea de trei ani de închisoare cu suspendare pe care a primit-o în primă instanţă, la Tribunalul Bucureşti.
Procurorul anticorupţie a subliniat că Mariana Rarinca, fosta secretară a soţului decedat al Liviei Stanciu, ar fi ameninţat-o pe preşedinta instanţei supreme, fapt care ar reieşi din mesajele pe care aceasta le-a trimis şi pe care şi le-a asumat parţial când a fost audiată joi.
De asemenea, procurorul a susţinut că nu există nicio dovadă că Livia Stanciu avea o datorie la Mariana Rarinca.
"Inculpata nu a cerut la niciun moment achitarea în cauză. Pe parcursul procesului ea a recunoscut şi regretat faptele. (...) Inculpata a fost scoasă de sub urmărire penală în 2009 de Parchetul Judecătoriei Galaţi pentru fals la Legea contabilităţii şi amendată cu 200 de lei. Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi cercetează o disjungere din actualul dosar pentru fals în înscrisuri şi practicarea fără drept a uneii profesii", a mai spus procurorul DNA.
Conform magistratului, la percheziţiile făcute la locuinţa Marianei Rarinca au fost găsite chitanţe şi contracte de asistenţă datând după decesul avocatului Andrei Stanciu, soţul Liviei Stanciu.
Procurorul a mai arătat că Rarinca a dorit încheierea unui acord de vinovăţie în cazul de şantaj, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza limitelor mari de pedeapsă pentru fapta de şantaj.
Şi avocatul Marianei Rarinca a arătat că clienta sa şi-a recunoscut şi regretat fapta, chiar dacă i-a fost refuzată încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.
El a mai spus că probele anchetatorilor nu dovedesc concret că Rarinca a cerut 20.000 de euro şi că nu se justifică o pedeapsă cu executare pentru clienta sa. Totodată, el a subliniat că Mariana Rarinca a cerut doar plata datoriei pe care Livia Stanciu o avea la ea.
În ultimul cuvânt, Livia Stanciu a ţinut o pledoarie de peste două ore, în care a dezvoltat pe larg teoria de drept privind fapta de şantaj, a susţinut că fapta există în cazul său şi că, potrivit normelor penale în vigoare, se impune condamnarea Marianei Rarinca.
Mariana Rarinca le-a prezentat la rândul său pe larg judecătorilor, în ultimul cuvânt, relaţia pe care a avut-o cu familia Stanciu din 2001, arătând că s-a ocupat de toate chestiunile curente privind apartamentul familiei şi cabinetul de avocatură al lui Andrei Stanciu din Galaţi.
Ea a mai spus că a fost foarte apropiată de cei doi soţi şi că ajunsese şi să îi sugereze şefului ei ce haine să îi mai ofere cadou soţiei.
Rarinca a conchis că nu a făcut decât să ceară banii pe care şefa instanţei supreme îi datora şi a admis că, din cauza problemelor familiale şi a supărărilor, a pus problema într-un mod necorespunzător pe care îl regretă la acest moment.
La începutul şedinţei de judecată, Mariana Rarinca a solicitat recuzarea completului format din judecătorii Dorin Matei şi Anamaria Trancă, acelaşi care a admis şi contestaţia DNA la decizia Curţii de Apel Bucureşti de achitare şi a decis rejudecarea apelului, după ce magistraţii i-au respins o excepţie de neconstituţionalitate ridicată la termenul de joi.
După o scurtă deliberare, judecătorul Dorin Matei a arătat că respingerea unor excepţii de neconstituţionalitate nu reprezintă motiv de recuzare şi completul i-a respins Marianei Rarinca şi această solicitare.
Totodată, Rarinca a fost audiată la termenul de joi de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, ea negând că ar fi şantajat-o pe şefa instanţei supreme şi că i-ar fi cerut 20.000 de euro şi susţinând că i-a cerut acesteia doar plata unei datorii.