Potrivit IPJ Hunedoara, peste 35 de poliţişti hunedoreni, dar şi poliţişti din Alba şi Timiş au făcut, luni, nouă percheziţii domiciliare, în cadrul dosarului de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de ultraj asupra poliţistului aflat în misiune în data de 2 august, care a fost împuşcat de un braconier,
Percheziţiile au avut loc pe raza localităţilor Dobra, Bătrâna, Lăpugiu de Jos, Crivina, Făget şi Temereşti, iar în urma acestora poliţiştii au descoperit şi ridicat mai multe arme şi muniţii deţinute legal şi păstrate în condiţii necorespunzătoare, dar şi arme deţinute ilegal, trofee vânătoreşti, carne de vânat, precum şi alte bunuri utilizate în activităţi de braconaj, scrie Mediafax.
La finalizarea percheziţiilor, la sediul Poliţiei Municipiului Deva au fost conduse 12 persoane, care vor fi audiate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
În 2 august, un poliţist din judeţul Hunedoara, aflat în misiune în localitatea Tisa, a fost împuşcat de un braconier.
“În fapt, agentul de poliţie din cadrul Serviciului Arme al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara se afla într-o misiune, având ca obiect identificarea de braconieri în zona satului Tisa. S-a organizat o misiune la care au participat reprezentanţi ai ocolului silvic şi din cadrul IPJ Hunedoara, Serviciul Arme, ocazie cu care agentul de poliţie, victima infracţiunilor cercetate, a surprins un braconier în timp ce încărca arma. Cu această ocazie, agentul de poliţie l-a somat, autorul a luat-o la fugă, agentul l-a urmărit pentru a-l prinde, iar autorul s-a întors şi a tras o alice, nimerindu-l în gamba piciorului pe poliţist”, declara la momentul respectiv purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Gina Cibian.
Poliţistul a fost internat la Spitalul Judeţean Deva.