„Am primit demisia managerului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Brăila, un gest pe care l-am cerut şi care era absolut necesar. Voi demara procedurile care se impun, însă doar după consultarea Consiliului de Administraţie. În acelaşi timp, aştept şi din partea brăilenilor sugestii cu privire la persoana care ar trebui să conducă spitalul până la organizarea concursului. Mai mult decât atât, cât de curând, mă voi întâlni cu şefii secţiilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă pentru a îi consulta cu privire la acest aspect, aşa cum este normal. Sunt foarte multe lucruri de discutat! În mod categoric, nemulţumirea brăilenilor este întemeiată şi trebuie ca lucrurile să se schimbe”, a transmis șeful CJ într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Reamintim că o anchetă a fost declanșată la spitalul județean după ce un bărbat de 53 de ani, internat in secţia de Cardiologie, a fost găsit decedat, în noaptea de 16 octombrie, lângă gardul unităţii spitaliceşti, după ce a plecat din spital desculţ şi în pijamale.