Judecătorul federal Paul Magnuson a anunţat pedepse de trei ani de detenţie pentru Alexander Kueng, de 28 de ani, şi de trei ani şi jumătate pentru Tou Thao, de 36 de ani, în cadrul unei scurte audieri ce a avut loc într-un tribunal din Saint-Paul, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Potrivit surei citate, cei doi bărbaţi au fost găsiţi vinovaţi în februarie de "încălcarea drepturilor civile" ale afro-americanului, la fel ca şi un al treilea agent, Thomas Lane, care a primit săptămâna trecută o pedeapsă de doi ani şi jumătate de închisoare.
Deși au avut roluri secundare în această dramă cu repercusiuni planetare, cei trei bărbaţi au fost acuzaţi de justiţia federală că nu l-au ajutat pe George Floyd în timpul agoniei sale sub genunchiul colegului lor Derek Chauvin.
Chauvin, care a ţinut genunchiul pe gâtul bărbatului negru timp de aproape zece minute, a fost condamnat la 21 de ani de închisoare de justiţia federală.
Diferenţa între pedepsele pronunţate împotriva celor trei colegi ţin în parte de experienţa lor - Thomas Lane şi Alexander Kueng erau noi recruţi cu puţine ore de patrulare la activ - şi de atitudinea lor în ziua dramei.
Spre deosebire de ceilalţi doi care nu au intervenit deloc, Thomas Lane a sugerat ca George Floyd să fie ridicat pe o parte şi a încercat să-l resusciteze înainte de venirea ambulanţei.
Pe 25 mai 2020, un comerciant din Minneapolis a chemat poliţia pentru a-l acuza pe George Floyd că a folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari în magazinul său.
După ce au încercat fără succes să-l bage în maşină, poliţiştii l-au imobilizat la sol şi l-au încătuşat. Derek Chauvin şi-a pus genunchiul pe gâtul lui George Floyd, cu cei doi recruţi de o parte şi de alta, în timp Tou Thao îi ţinea la distanţă pe trecătorii revoltaţi.
Scena, filmată şi postată pe internet, a declanşat imense manifestaţii împotriva rasismului şi violenţe poliţieneşti pe întreg teritoriul SUA şi chiar în afara ţării, mai arată sursa citată.