Felix Dianu, 42 de ani, este acuzat că și-a omorât prietenul în urmă cu 7 ani. La capătul anchetei, procuorii au decis ca gorjeanul să fie judecat pentru uciderea lui Daniel Nistor.
Cearta dintre cei doi bărbați ar fi pornit de la gelozia lui Nistor. Acesta și-a acuzat prietenul că a început o relație amoroasă cu fosta lui soție, iar în data de 15 februarie 2010 l-ar fi omorât, spun procurorii.
Din ziua aceea nu se mai știe nimic de Daniel Nistor, scrie Adevarul, citat de b1.ro.
„În acest context, în care victima şi inculpatul s-au deplasat împreună cu autoturismul acestuia din urmă – inculpatul fiind persoana în compania căreia Nistor Daniel a fost văzut ultima dată, în viaţă sau în orice alt mod – pe fondul tensiunilor existente între cei doi şi a celor dintre victimă şi fosta sa soţie, Dianu Felix i-a suprimat viaţa victimei Nistor Daniel în cadrul unei agresiuni ale cărei consecinţe detaliate din punct de vedere medico-legal rămân neclare, în lipsa cadavrului victimei. Ulterior, în vederea evitării tragerii la răspundere penală, inculpatul a ascuns cadavrul lui Nistor Daniel, acesta rămânând negăsit până în momentul de faţă“, se arată în rechizitoriu.