Femeia primeşte de cinci ani de zile pensie de urmaş, dar anul acesta, în luna aprilie, nu şi-a m-ai primit banii. După ce a fost la Casa Judeţeană de Pensii, Ştefana Macovei şi-a primit banii, dar nu a primit şi cuponul de pensie. Au trecut de atunci şapte luni, iar situaţia nu s-a rezolvat. „Când am fost prima data la casa de Pensii, mi-au spus că sunt moartă. M-a bufnit şi râsul când am auzit. Apoi mi-au spus că s-a făcut o greşeală, dar nici luna următoare nu s-a rezolvat problema. Am fost de nenumărate ori la Casa de Pensii, pentru a depune sesizări în vederea rezolvării problemei. Mi-au dat banii fie prin mandat poştal, fie direct de la casierie. Sunt cetăţean al acestei ţări şi vreau să primesc şi cuponul de pensie. Mi se tot spune că se va rezolva. Dar, de şapte luni de zile mă chinui. Am fost la medic şi mi-a cerut cuponul. Cei de la pensii mi-au dat o adeverinţă, care nu m-a ajutat deloc la medic. De la casa de Pensii mi s-a spus că vina aparţine celor de la poştă”, a povestit femeia.
Medicul cere cupon de pensie
Şi copiii femeii s-au implicat în poveste, în speranţa că vor reuşi să desluşească lucrurile. „Nu înţeleg de unde a apărut această confuzie. Mama are şi ea o vârstă şi trebuie să meargă la medic, dar nu poate pentru că nu îi primeşte adeverinţa, îi trebuie cuponul de pensie. Acesta este sistemul democratic de la noi. Dacă nu se va rezolva probleme nici luna aceasta, intenţionăm să dăm în judecată Casa de Pensii”, ne-a declarat Stoian Macovei, fiul gălăţencei.
Vezi mai multe pe viaţa-libera.ro